Extensii Google Crome utile pentru programatorii web
Aşa cum am spus în articolul de ieri, revin azi cu extensii utile dezvoltatorilor web pe care eu le folosesc în browser-ul Google Chrome. Diferenţa dintre extensiile Firefox şi cele Chrome este că fiecare merge şi se instalează doar pe browser-ul specificat iar extensiile Chrome sunt de fapt scripturi html/php care rulează extern din browser, de aici şi viteza mai mare pe care o au la instalare.
1. AutoReloader - bun când vreau să dau refresh automat la o pagină din x în x secunde/minute
2. Chrome SEO - afişează multe informaţii utile din punct de vedere seo pentru domeniul specificat.
3. Chrome Web Developer Tools - este într-un fel echivalentul extensiei cu acelaşi nume specificată în articolul anterior. Foarte utilă.
4. Domain Details - Afişează adresa de ip a serverului, ţara, sistemul de operare, headere şi alte informaţii.
5. Extensia Abonament RSS - afişează iconiţa de feed rss la site-urile care oferă aşa ceva şi permite abonarea.
6. Facebook for Google Chrome - permite interconectarea cu pagina de la facebook, adăugarea de status-uri şi informaţii pe perete. Apropo de asta, poate doriţi să ştiţi pagina de facebook a site-ului (e de fapt a mea dar ofer informaţii ce ţin şi de site, unele actualizate în timp real automat)
7. Google Similar Pages - după cum spune şi numele, puteţi găsi pagini cu conţinut similar cu ce aveţi în site. Util pentru cei care nu vor să li se fure conţinutul.
8. Google Translate - traduce automat pagina în altă limba. Stă prost cu gramatica şi sintaxa limbii. Ca să nu vă streseze la fiecare pagină daţi clik dreapta şi debifaţi opţiunile de pe acolo.
9. HTML Validator - vă ajută să validaţi pagina curentă. Recomand debifarea opţiunii "Autorun".
10. MeasureIt - util când vreţi să ştiti câţi pixeli ocupă ceva din pagină.
11. META SEO inspector - inspectează meta tagurile din pagină şi face recomandări utile din punct de vedere SEO. Recomand să dezactivaţi opţiunea "togle info box"
12. My Notes - aveţi posibilitatea să faceţi adnotări (notiţe) Recomand totuşi să nu scrieţi parole în el (pentru parole recomand un program independent numit keepass îl salvaţi pe stick şi nu mai trebuie să ţineţi minte toate parolele - oricum e bine să faceţi back-up din când în când pentru că stick-ul are viaţă limitată).
13. PageRank - afişează PR pentru pagina curentă.
14. PHP documentation - PHP.net - manualul online de la php.net, când nu ştii parametrii unei funcţii te ajută mult.
15. Proxy Switchy - permite setarea şi rularea prin mai multe servere de proxy. Bun la hacking :P
16. Resolution Test - echivalentul extensiei window resizer din firefox descrisă în articolul de ieri.
17. YouTube Downloader - permite descărcarea în calculator a filmelor online.
18. SEO Status Pagerank/Alexa Toolbar - afişează diferite informaţii legate de seo.
19. Speed Tracer - afişează informaţii legate de pagina curentă pentru a o putea optimiza. E util şi pentru SEO.
20. Web Developer Mini - încă o extensie care nu trebuie să vă lipsească.
21. Webpage Screenshot - identic cu screengrab sau abduction de care am vorbit în articolul de ieri. Pe scurt, salvează pagina curentă ca imagine.
22. XML Tree - afişează fişierele de tip XML într-un format mai usor de vizualizat. Util pentru debug la feed-urile RSS sau sitemap.
Momentan mă opresc aici cu descrierea extensiilor, sper să vă fie de folos, iar dacă aveţi şi voi alte extensii utile pentru Chrome nu ezitaţi şi scrieţi-le jos la comentarii în această pagină.
Exista 4 articole asemanatoare, apasati aici pentru lista.
- Organizeaza proiectul intr-un mod extensibil
- Widgeturi Opera utile programatorilor web
- Extensii Mozila Firefox pentru web programatori
- Cateva idei utile pentru securitatea paginilor web
Multumim Remus ! Interesante extensiile, chiar nu stiam de toate.
http://getfirebug.com/releases/lite/chrome/ varianta Firebug pentru chrome...





